Thinking Made Visible

123 - Andrei Roșca - Acum, aici, contezi.

Episode Summary

Senzația asta… cum că nu te înțeleg oamenii din jurul tău când le explici cum gândești e una dintre emoțiile pe care eu, în rol de om care lucrează cu oameni, o întâlnesc deseori la clienții mei. Emoția că ai explicat ce simți, într-o discuție în cuplu, dar parcă “nu te aude” celălalt e foarte reală. De multe ori. Frustrarea, la lucru, când ai ceva de zis, ai o părere, o idee, o opinie… și totuși parcă nu-ți ajung cuvintele ca să te exprimi în felul în care are nevoie șeful sau clientul tău e un subiect despre care citesc pe grupuri de Antreprenori, dar și de Părinți sau Freelanceri. Am spune multe. Dar “nu ne iese”. Deci căutăm soluții în alt curs despre comunicare. Altul despre asertivitate. Sau despre management de relații. La alt terapeut - dar și acolo apare întrebarea: E firesc să vorbesc doar eu 45 de minute și să nu primesc nicio soluție? Azi aș vrea să-ți arăt o altă perspectivă. E perspectiva lui Andrei Rosca - Strategul de Schimbare care ghidează și susține oameni în procese de schimbare din viețile lor, de peste 10 ani. Andrei spune că s-ar putea, atunci când vrem să fim auziți, atunci când ne dorim relații mai bune - la lucru, în cuplu, cu prietenii sau familia noastră, să fie nevoie să învățăm… să ascultăm. Studiile arată că, fericirea ta, și-a mea, pornește de la calitatea relațiilor pe care le avem. Iar calitatea relațiilor pe care le avem e influențată de… ascultare. De aceea, scrie Andrei în cartea lui, e important să înțelegem cum să ascultăm. Vocea lui Andrei, energia pe care o pune în felul în care vorbește despre ascultare, experiența lui de atâția ani în Antreprenoriat, Marketing, Educație, Change Strategy… pe toate ai să le percepi în conversația asta. Deci ascultă până la final! :)

Episode Notes

Andrei Roșca este Change Strategist și a fost invitatul meu în alte două episoade despre #GândireFăcutăVizibilă (căută-le, merită să le asculți!).

Ce înseamnă asta? El stă alături de cei care trec prin diverse schimbări, pe care și le doresc, și au nevoie să fie ghidați în aceste proces.

A adunat, deci, multă experiență legate de oameni, relații, emoții, obiective, dorințe, răni, blocaje. 

Din toată activitatea sa a observat că ASCULTAREA este unul dintre pilonii principali ce stau la baza relațiilor interumane armonioase, conștiente și asumate. 

 Așa că-n acest episod am vorbit exact despre ASCULTARE și  de ce a ales Andrei să scrie o carte despre ea. 

Cartea lui Andrei - „Acum, aici, contezi” este disonibilă acum pentru comandă! Dar te invit, prin acest episod, să descoperi mai multe despre gândirea din spatele și din paginile ei, ca atunci când ajunge la tine să știi la ce să te aștepți. 

 

Găsești mai jos câteva idei din conversația noastră și mi-ar plăcea să îmi scrii și tu altele, care au fost importante pentru tine.

🎧 Cine este astăzi Andrei? (03:00)

🎧 Pot fi lucrurile pe care nu le vrem / nu le provocăm un context de a avea un Change Strategist alături? (05:30)

🎧 Cum s-a însoțit Andrei, pe el însuși, în schimbările din ultima vreme? (08:30)

🎧 Cum alege ce să adauge / la ce să renunțe în ceea ce îl privește? (14:00)

🎧 Cum se realizează schimbarea? (24:00)

🎧 Ce este o strategie pentru schimbare? (28:00)

🎧 Cum abordează ascultarea atunci când vine vorba despre cei cu care colaborează? (42:30)

🎧 Se poate învăța ascultarea? (53:00) 

🎧 Despre noua lui carte „Acum, aici, contezi” (58:30) 

 

Iar dacă vrei să iei cartea lui Andrei - „Acum, aici, contezi” , ia-o de aici: 🔗 https://bit.ly/AcumAiciContezi

E o carte-manifest, care vine ca „un răspuns la viteza și gălăgia asurzitoare în care ne trăim viața de zi cu zi”.

Și zilele astea, cât e începutul lansării beneficiezi nu doar de preț special, dar și de un cadou din partea lui Andrei. 

E momentul potrivit să plasezi o comandă! :) 

Dă click aici: 🔗 https://bit.ly/AcumAiciContezi

____

Te mai invit să te conectezi cu invitatul meu online, pe:

🎙 Website - https://andreirosca.ro/

🎙 Youtube: https://tinyurl.com/4cjfvum3

🎙 Facebook: https://www.facebook.com/andrei.rosca/

🎙 LinkedIn: https://www.linkedin.com/in/andreirosca/

🎙 Instagram: https://tinyurl.com/59kdxfbz

 

Ascultă și alte episoade interesante, care abordează teme asemănătoare:

🎙 Cum arată o strategie pentru schimbare? - cu Andrei Roșca 

🎙 Ce înseamnă să fii Change Strategist și cum poți fi și tu unul - cu Andrei Roșca

🎙 Cum gestionezi schimbările majore din viața ta - Lorand Soares Szasz

 

Pătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:

💎 Facebook - Thinking Made Visible

📱 Instagram - @thinkingmadevisible

🎧 Youtube - Thinking Made Visible

✨ TikTok - @thinkingmadevisible

 

ABONEAZĂ-TE ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte!